Cum explic eu cele două înfrângeri consecutive?!
- Baia Mare și Timișoara au nuclee de jucători formate în timp, cu o chimie excelentă în momentele decisive.
Dinamo, fiind mereu în proces de reconstrucție, reclamă lipsa omogenității, aspect sesizat în special în repriza a doua, moment în care relațiile de joc și omogenitatea adversarului încep să facă diferența. - Disciplina și gestionarea momentelor-cheie…
La meciurile de nivel înalt, greșelile individuale se taxează imediat, câinii suferind la capitolul disciplină, fiind sacționați imediat.
Au risipit oportunități simple de a acumula puncte din lovituri de pedeapsă în terenul advers, au luat decizii neinspirate la jocul cu piciorul, oferind celor două combatante posesie nesperat de simplă. - Bătălia pachetelor de înaintare
Atât zimbrii cât și bănățenii pun o presiune uriașă cu pachetul de înaintare.
Dinamo a pierdut momente importante la fazele fixe, margini nesigure și grămezi ordonate prăbușite, făcând să piardă posesia, nepermițând liniei de 3/4 să creeze pericol pe spații largi. - Profunzimea băncii de rezerve.
Când jocul intră în ultimele 20 min de joc, prospețimea venită de pe bancă înclină balanța în favoarea celor două învingătoare, care au loturi mai echilibrate și omogene, nereușind să mențină o intensitate ridicată pe tot parcursul jocului.
Până la urmă, sunt înfrângeri împotriva celor mai puternice echipe, iar înfrângerile te pot aduce cu picioarele pe pământ, iar stafful poate să facă ajustările necesare.
E greșit să-l numim pe Fredy Burns o frână în jocul lui Dinamo?
Atunci când mizezi totul pe un singur jucător cu experiența lui, te aștepți să fie dirijorul care ordonează, accelerează jocul, găsește breșe și pune 3/4 în valoare.
În loc să iasă repede cu mingea din zona de contact sau să schimbe direcția de atac, jocul tinde să se blocheze în mâinile lui.
Lentoarea în decizii oferă adversarului mai agresiv timp și spațiul necesar reorganizării.
Jocul de picior oscilant al unui jucător de clasă atunci când trebuie să controleze terenul.
Când jocul de picior nu pune presiune pe fundașul adversarului, echipa ajunge să facă un efort dublu pentru recâștigarea posesiei.
În loc să surprindă adversarul cu deciziile lui, a devenit previzibil, ușor de citit de către adversari.
Un nr. 10 este crucial, iar dacă el ezită, încetinește jocul și nu se implică sută la sută, riscă să deconecteze întreaga linie din spatele lui.
Acolo e nevoie de cineva care să dicteze tempoul, nu să îl tempereze.
Până la urmă, folosirea aceluiași 15, cum au făcut și anii trecuți, s-ar putea să-i coste în final!