AcasăNaționalLRK: FRR și TVR Sport au anunțat grila televizărilor din etapele următoare.

LRK: FRR și TVR Sport au anunțat grila televizărilor din etapele următoare.

Pulbicat pe:

spot_img

Federația Română de Rugby (FRR) și difuzorul oficial, TVR Sport, au anunțat astăzi programul televizărilor meciurilor din următoarele etape ale Ligii de Rugby Kaufland.

Pauza estivală, provocată de turneul selecționatei România A în Africa de Sud, unde a participat la Toyota Challenge Cup 2026, dar și de fereastra de vară a noii competiții Tier 2, Cupa Națiunilor, în care Stejarii au întâlnit Chile (31-48), Uruguay (36-36) și Samoa (38-37), va lua în curând sfârșit, permițând reluarea campionatului intern.

Liga de Rugby Kaufland, întreruptă la sfârșitul lunii mai, când s-au disputat meciurile din cadrul etapei a noua, se va relua, într-o primă fază, cu două meciuri-restanță din cadrul etapelor întâi și a treia, care se vor disputa în weekendul viitor, pentru ca, începând cu weekendul 7-8 august, competiția să își reintre în drepturi cu ultimele cinci etape ale sezonului regulat.

Este vorba despre partida dintre CSM Știința Baia Mare și SCM USV Timișoara, din cadrul primei etape a Ligii de Rugby Kaufland, care a fost amânată întrucât Supercupa României, ce a opus aceste două echipe, a fost programată în același weekend cu debutul competiției interne.

Cea de-a doua restanță, din cadrul etapei a treia, reprogramată, de asemenea, pentru 1 august, va opune CSA Steaua București și Rugby Club Gura Humorului.

Etapa a 10-a se va disputa în weekendul 7-8 august și va programa un duel foarte interesant și echilibrat între CSM Știința Baia Mare și liderul neînvins, CS Dinamo București.

Meciurile tari vor continua și în etapa a 11-a, când două partide între favorite vor fi televizate. Este vorba despre duelurile CSA Steaua – CSM Știința Baia Mare și CS Dinamo – SCM USV Timișoara, care vor conta, fără îndoială, decisiv, în stabilirea clasamentului final al fazei regulate a campionatului și în desemnarea celor patru semifinaliste.

Clasamentul Ligii de Rugby Kaufland înaintea reluării competiției arată astfel:
  1. CS Dinamo București – 8 meciuri (8-0-0) – (+292) – 39 puncte.
  2. SCM USV Timișoara – 7 meciuri (6-0-1) – (+308) – 30 puncte.
  3. CSM Știința Baia Mare – 6 meciuri (4-0-2) – (+150) – 19 puncte.
  4. CSA Steaua București – 7 meciuri (3-0-4) – (+37) – 16 puncte.
  5. CS Rapid București – 7 meciuri (3-0-4) – (+50) – 15 puncte.
  6. CS Universitatea ELBI Cluj – 8 meciuri (1-0-7) – (-337) – 5 puncte.
  7. RC Gura Humorului – 7 meciuri (0-0-7) – (-500) – 0 puncte.

Programul complet al următoarelor etape este următorul:

Etapa 1 (meci-restanță) – sâmbătă 1 august 2026:

CSM Știința Baia Mare vs SCM USV Timișoara

Etapa 3 (meci-restanță) – sâmbătă 1 august 2026 – ora 11:00:

CSA Steaua București vs Rugby Club Gura Humorului

Etapa a 10-a (7-8 august):

CSM Știința Baia Mare vs CS Dinamo București

Rugby Club Gura Humorului vs CSA Steaua București

CS Universitatea ELBI Cluj vs CS Rapid București (reprogramat vineri 28 august – ora 17:00 – transmis în direct pe TVR Sport)

SCM USV Timișoara stă.

Etapa a 11-a (13-15 august):

CSA Steaua București vs CSM Știința Baia Mare (joi 13 august – ora 17:00 – transmis în direct pe TVR Sport)

CS Dinamo București vs SCM USV Timișoara (vineri 14 august – ora 17:00 – transmis în direct pe TVR Sport)

CS Rapid București vs Rugby Club Gura Humorului

CS Universitatea ELBI Cluj stă.

Etapa a 12-a (21-22 august):

SCM USV Timișoara vs CSA Steaua București (Vineri 21 august – ora 17:00 – transmis în direct pe TVR Sport)

CS Rapid București vs CSM Știința Baia Mare

RC Gura Humorului vs CS Universitatea ELBI Cluj

CS Dinamo București stă.

În fine, așa cum R15 Rugby News a anunțat în precedentele articole în legătură cu transmisiunile meciurilor din LRK, trebuie remarcat că unele cluburi au luat lăudabila inițiativă de a-și transmite pe propriile canale (Facebook sau YouTube) meciurile de pe teren propriu, atunci când nu sunt redate de difuzorul oficial TVR Sport.

Este vorba despre CSA Steaua (pe Steaua TV), RC Gura Humorului (pagina YouTube), CS Universitatea ELBI Cluj (pagina YouTube) și CSM Știința Baia Mare (pagina Facebook).

Ultimele articole

LRK: Marian Moroșan și-a încheiat cariera de rugbist.

Marian Moroșan (36 ani), aripa humorenilor și-a anunțat retragerea imediată din cariera de jucător...

Premiership: Afluența de spectatori a stadioanelor din Albion.

TNT Sports, difuzorul oficial al elitei rugby-ului englez, a publicat prezența medie a spectatorilor...

LRK: Până la urmă, Steaua – Știința Baia Mare se joacă sâmbătă și nu se mai vede la TV.

Schimbare importantă în programul etapei a 11-a din Liga de Rugby Kaufland. Partida dintre CSA...

LRK: CS Dinamo finalizează încă două transferuri.

CS Dinamo București continuă să-și consolideze lotul pentru finalul sezonului din Liga de Rugby...

Din aceeaşi categorie

LRK: Marian Moroșan și-a încheiat cariera de rugbist.

Marian Moroșan (36 ani), aripa humorenilor și-a anunțat retragerea imediată din cariera de jucător...

Premiership: Afluența de spectatori a stadioanelor din Albion.

TNT Sports, difuzorul oficial al elitei rugby-ului englez, a publicat prezența medie a spectatorilor...

LRK: Până la urmă, Steaua – Știința Baia Mare se joacă sâmbătă și nu se mai vede la TV.

Schimbare importantă în programul etapei a 11-a din Liga de Rugby Kaufland. Partida dintre CSA...