AcasăEditorialLupii, de la oportunitate la obligație

Lupii, de la oportunitate la obligație

Pulbicat pe:

spot_img

Selecționata Lupilor, sau Stejarii București așa cum au debutat inițial, a fost gândită ca o anticameră a echipei naționale, un punct final al unei strategii de dezvoltare a jucătorilor pe termen lung, care trebuia să pornească de la naționalele de juniori și să se finalizeze prin prezența la această echipă și ulterior la echipa națională. De-a lungul timpului, majoritatea jucătorilor formați în această selecționată au evoluat sub tricolor și chiar au obținut rezultate pozitive contra unor echipe din Franța, Anglia, Țara Galilor sau chiar Italia.

A fost o perioadă în care doar România avea această oportunitate importantă de a participa în Challenge Cup cu o selecționată a Bucureștiului, oferind o platformă serioasă de pregătire pentru jucătorii din campionatul intern înaintea meciurilor din fiecare primăvară, când se disputau meciuri în Cupa Europeană a Națiunilor.

Acest proiect s-a deteriorat însă de la an la an, ajungând în prezent să fie compus pe scheletul unei echipe de club, fie pe jucători foarte tineri, iar media de vârstă a scăzut constant.

Jucătorii extrem de tineri care evoluează acum în această formație, în opinia mea, nu fac parte dintr-un proiect bine construit, ci sunt singurii disponibili și dispuși să joace în condițiile actuale. Când am folosit la începutul acestei discuții sintagma „carne de tun”, unii s-au grăbit să mă contrazică cu orice preț, dar fără un argument solid.

Din informațiile mele, selecția este extrem de dificilă, iar dacă inițial unii jucători erau motivați de ideea că pot ajunge la echipa națională, acum, după ce meciurile test din noiembrie au trecut, mulți au preferat ca după terminarea sezonului să își ia vacanță sau să nu răspundă convocării la Lupi, fie ca opțiune personală, fie susținuți de clubul de proveniență. Faptul că jucătorii sau cluburile nu mai sunt atrase de această franciză ar trebui să ridice semne de întrebare.

Pentru contextul extrem de complicat de astăzi, aș vrea să fac un apel către specialiștii care, probabil, îi vor critica atât pe jucători, cât și pe antrenori, pentru prestația pe care o vor avea în fața selecționatei Portugaliei, în care se regăsesc jucători care au evoluat la naționalele U20, la rugby 7 sau chiar sunt componenți ai primei echipe. Trebuie să înțelegem că vom avea un meci inegal între o echipă care pur și simplu a răspuns prezent și o selecționată integrată într-un plan amplu de dezvoltare a rugbyului portughez.

Sunt sigur că jucătorii români își vor da toată priceperea și energia pentru a obține un rezultat cât mai bun, dar trebuie să acceptăm că ei nu sunt vinovați pentru situația actuală și doar suportă consecințele unui proiect tratat cel puțin superficial, care s-a transformat dintr-o oportunitate într-o obligație.

Dacă privim în urmă, acest proiect al Lupilor a generat extrem de mulți jucători pentru echipele naționale și meciuri foarte utile pentru dezvoltarea lor. Motivația financiară nu poate fi pusă pe primul loc, pentru că în anii recenți, chiar și când a existat buget, am preferat să aducem jucători străini neeligibili la momentul respectiv, nici măcar la acest moment, în locul jucătorilor români care puteau să se dezvolte și să fie disponibili oricând pentru echipa națională.

S-au încercat tot felul de variante de participare în această competiție, dar toate au dus doar la diluarea ideii principale pe care s-a construit această selecționată.

Le ținem pumnii Lupilor de astăzi și sperăm ca pe viitor acest proiect să fie tratat cu seriozitate, să devină din nou un “laborator al echipei naționale”, așa cum spunea chiar David Gerard, și să putem folosi aceste meciuri ca pe o oportunitate reală de a dezvolta jucători pentru echipa națională, nu doar ca pe o obligație de a participa într-o competiție în care ne-am înscris la Rugby Europe.

Ultimele articole

Pro D2: Talonerul Ștefan Buruiană s-a transferat la Narbonne

Așa cum se vehicula încă din urmă cu mai bine de o lună, internaționalul...

Rugby, așa cum trebuie: Cristian Șerban

https://www.youtube.com/live/Lpqif7XxZ5o?si=Uxu1G4XBmQIgpaTm

Performanță pentru sportul românesc: Daniel Mitrea, selectat la un curs internațional de elită la Tokyo

Daniel Mitrea, o figură cunoscută în lumea rugbyului românesc și Master Trainer al World...

Cupa Națiunilor 2026: România va înfrunta mâine, Uruguay

Weekend-ul acesta se va disputa etapa a doua din Cupa Națiunilor 2026, noua competiție...

Din aceeaşi categorie

Pro D2: Talonerul Ștefan Buruiană s-a transferat la Narbonne

Așa cum se vehicula încă din urmă cu mai bine de o lună, internaționalul...

Rugby, așa cum trebuie: Cristian Șerban

https://www.youtube.com/live/Lpqif7XxZ5o?si=Uxu1G4XBmQIgpaTm

Performanță pentru sportul românesc: Daniel Mitrea, selectat la un curs internațional de elită la Tokyo

Daniel Mitrea, o figură cunoscută în lumea rugbyului românesc și Master Trainer al World...