Potrivit Rugbyrama, Comisia de disciplină A2R, organismul financiar al LNR, a refuzat vineri înscrierea echipei Nissa Rugby în Pro D2, deși clubul obținuse promovarea pe teren după victoria cu Stade Montois (31-26). Nissa Rugby are 15 zile pentru a face apel.
Decizia instanței vine ca o urmare a problemelor financiare ale clubului, provocate în special de retragerea sprijinului municipalității orasului Nice, al cărui primar ales este Eric Ciotti, pentru renovarea stadionului Marcel-Volot. Lucrările sunt blocate, iar compensațiile financiare promise pentru lipsa noilor tribune nu mai par garantate.
În cazul în care Nissa Rugby, formația unde joacă românii Adrian Moțoc și Atila Septar, nu va face apel sau nu va avea câștig de cauză, Stade Montois, clubul pilierului Gheorghe Gajion va fi salvat de la retrogradare și va rămâne în Pro D2.
În acest sens, președintele clubului din regiunea Landes, Jean-Robert Cazeaux, a transmis miercuri după-amiază un scurt mesaj:
„Urmăresc situația, iar în ceea ce ne privește, pregătim sezonul în Nationale și, dacă retrogradarea echipei Nice va deveni efectivă și definitivă, vom fi în măsură să revenim în Pro D2.”

