Internaționala română Sarah-Marie Stoian (21 de ani), jucătoare de linia a II-a, s-a transferat, după doi ani petrecuți la Castres Olympique, la Les Blacks Ruthènes, formație din campionatul francez de Fédérale 2, antrenată de tatăl său, Paul Stoian, fost jucător la nivel de juniori la Locomotiva și la nivel de seniori la Rapid și Rodez.
Născută la 16 ianuarie 2005, la Rodez, în Franța, Sarah-Marie Stoian a început activitatea sportivă practicând înotul și scrima. Rugby-ul a intrat în viața tinerei internaționale în 2017, la vârsta de 12 ani, după ce a fost convinsă de o prietenă și de fratele său geamăn să participe la un antrenament.
Jucătoarea a făcut primii pași în rugby la Stade Rodez Aveyron, unde s-a antrenat alături de băieți, inclusiv împreună cu fratele său geamăn, Alexandre. Tatăl și fratele său practicau deja acest sport, iar familia i-a susținut parcursul încă de la început.
După cinci luni de la începerea activității, Sarah-Marie a fost selecționată în reprezentativa departamentului Aveyron, ulterior fiind promovată la categoria superioară de vârstă la Rodez Rugby și fiind convocată în selecționata regională a Occitaniei.
Evoluțiile sale i-au adus selecția pentru probele de admitere de la Pôle Espoir (Centrul de Tineret) din Castres, unde a fost admisă. Timp de trei ani a urmat programul centrului de pregătire, combinând studiile cu activitatea sportivă. În această perioadă a evoluat în campionatul Cadettes Élite 1, a fost căpitanul echipei și a participat la cantonamentul dedicat celor mai bune 100 de jucătoare din Franța. Parcursul a fost întrerupt temporar de o accidentare la umăr.
Ulterior a fost recrutată de Montpellier Hérault Rugby, unde a evoluat în Élite 1, primul eșalon al rugby-ului feminin francez. După această experiență, a revenit la Castres, unde a jucat în ultimele două sezoane, în Fédérale 2.
În 2023 a primit distincția de cea mai bună jucătoare din departamentul Tarn.

În această vară, Sarah a decis să părăsească Castres și să revină la Rodez, unde va evolua sub comanda tatălui său, Paul Stoian, antrenorul echipei feminine Les Blacks Ruthènes.
„Am trăit ani foarte frumoși la Castres, însă am simțit că este momentul să mă întorc acasă, la Rodez. Mi-am dorit să mă concentrez pe proiectul meu profesional în domeniul esteticii și, mai ales, să îndeplinesc visul tatălui meu: acela de a mă antrena.”
„Din sezonul viitor voi juca pentru echipa feminină Les Blacks Ruthènes, care evoluează tot în Fédérale 2. Astfel, familia Stoian va fi din nou împreună la Rodez.”
La nivel internațional, Sarah a ales să reprezinte România, deși s-a născut și a crescut în Franța. Potrivit acesteia, decizia a fost influențată de dorința de a-și reprezenta originile și de a se apropia de familia și rădăcinile sale din România.
Primele selecții la echipa națională a României au venit în 2023, cu ocazia unui turneu de rugby în 7 desfășurat la Budapesta. În 2024 a debutat și la echipa națională de rugby în 15, într-un meci împotriva Bulgariei.

Până în prezent, Sarah-Marie a adunat două selecții la echipa națională de rugby în 15 și a participat la cinci turnee europene de rugby în 7, inclusiv la cele două etape ale Rugby Europe Trophy Sevens Series 2026, desfășurate la Makarska (Croația) și Chișinău (Republica Moldova).
Întreaga redacție R15 Rugby News îi urează mult succes lui Sarah-Marie Stoian atât în noul său proiect sportiv, cât și în cariera profesională pe care și-o construiește în domeniul esteticii.

