Revenit la conducerea naționalei în 2023, Eddie Jones (66 ani) a fost sancționat săptămâna aceasta de propria federație, printr-o procedură disciplinară independentă, pentru comportament abuziv verbal la adresa oficialilor de meci. Incidentele au avut loc în timpul turneului echipei naționale U23 a Japoniei în Australia, desfășurat între 1 și 15 aprilie 2026.
Potrivit Rugbyrama, Japan Rugby Football Union (JRFU) a decis nu doar reducerea salariului selecționerului, ci și o suspendare de șase săptămâni, acesta nefiind autorizat să asiste sau să participe la următoarele patru meciuri ale echipei „Brave Blossoms”.
Jones va rata astfel cele două confruntări dintre selecționatele „Japan Select” și „Hong Kong China Select”, meciul dintre Japonia XV și Māori All Blacks din iunie, dar mai ales, el nu va putea participa nici la primul meci din Campionatul Națiunilor, împotriva Italiei, pe 4 iulie.
„Accept măsura disciplinară a JRFU privind turneul echipei naționale U23 a Japoniei în Australia. Unele remarci nepotrivite pe care le-am făcut au deranjat oficialii de meci locali, dar și alte persoane. Îmi cer scuze sincere tuturor celor implicați. Regret profund comportamentul și cuvintele mele și voi face tot posibilul ca acest lucru să nu se mai repete.”
Eddie Jones, în vârstă de 66 de ani, are o carieră vastă și este considerat unul dintre cei mai influenți antrenori de rugby ai secolului XXI, contribuind semnificativ la ascensiunea rugby-ului japonez, inclusiv la victoria istorică împotriva Africii de Sud la Cupa Mondială din 2015. De asemenea, Jones a fost finalist al Cupei Mondiale din 2003, cu Australia și al celei din 2019, cu Anglia.
În ciuda acestui incident regretabil, el este așteptat să conducă Japonia la Cupa Mondială din 2027, în Australia, competiție care se va disputa între 1 octombrie și 13 noiembrie 2027 și în care Japonia va evolua în grupa E, alături de Franța, SUA și Samoa.

