Fostul internațional francez, centrul Virimi Vakatawa (34 ani) a fost convocat de Senirusi Seruvakula, selecționerul interimar al naționalei statului Fiji, într-o listă preliminară pentru meciurile din Campionatul Națiunilor.
Virimi, care s-a născut pe 1 mai 1992, la Rangiora (Noua Zeelandă), dar a plecat încă de la o vârstă fragedă în Fiji, deține naționalitatea fijiană având părinți din Fiji.
Venit în Franța, în 2009, la insistențele conaționalului Sireli Bobo, centru legendar al lui Racing Métro 92, Virimi si-a făcut cea mai mare parte din cariera la clubul din regiunea pariziană.
Evoluțiile remarcabile ale lui Virimi, au atras atenția staffului echipei naționale a Franței, acesta fiind selecționat între 2015 și 2022, în 32 de rânduri și reușind să marcheze 10 eseuri.
În 2022, în urma unor analize medicale care au scos la iveală anomalii cardiace, comisia medicală a Ligii Naționale de Rugby (LNR), îi interzice practicarea rugbiului la nivel profesionist pe teritoriul francez.
Blocat în Franța, jucătorul de 30 ani, al lui Racing 92, dornic să continue să joace rugby, a plecat în Anglia, unde a semnat cu Bristol Bears, dar nu a evoluat prea mult din cauza unor accidentări.
Începând cu acest sezon, Vakatawa s-a întors acasă, în Fiji, semnând cu franciza Fijian Drua, participantă în Super Rugby Pacific.
Deși a evoluat deja pentru Franța, centrul poate juca pentru Fiji, grație unui amendament promulgat de World Rugby în 2021, care stipulează:
“Un jucător își poate schimba naționalitatea sportivă, o singură dată în carieră, cu condiția respectării următoarelor cerințe:
- să nu mai fi fost selecționat într-o altă echipă națională în ultimele 36 de luni (adică trei ani).
- să fie născut în țara pentru care jucătorul dorește să evolueze sau să aibă un părinte ori un bunic născut în acea țară.”
În fine, dacă va fi reținut de selecționerul fijian în lista finală pentru meciurile din Campionatul Națiunilor, acesta ar putea debuta pentru Flying Fijians în meciurile contra Țării Galilor (4 iulie), Angliei (11 iulie) sau Scoției (18 iulie).

