Născut în Republica Moldova, dar cu puternice legături cu țara noastră, Andrei Mahu a putut juca pentru Stejari după schimbările de regulament World Rugby.
A evoluat pentru multe echipe din campionate diferite: România, Rusia, Italia, Anglia și Franța.
La cei peste 2 metri si 120 kg, Andrei este un exemplu de calm, profesionalism și maturitate. Acum este la Massy, în a treia ligă franceză.
Lipsa de la Cupa Mondială din 2023 a lăsat urme adânci, iar meciurile României din vară l-au dezamăgit.
Un interviu exclusiv R15.ro.
R15: Cum a fost pentru tine turneul de vară al naționalei?
Andrei Mahu: Aveam așteptări să fie meciuri echilibrate, chiar dacă știam că unii nu vor veni, dar am fost foarte surprins să văd că gap-ul e atât de mare între jucătorii din campionat și chiar ne-a fost greu. Iar după meciul cu Chile, după ce am mai pierdut încă 3, a fost catastrofal. Sper să fie o lecție pentru toți și să înțelegem că suntem o mână de oameni în rugbyul românesc și contează prezența fiecăruia la lot chiar și pentru meciurile test. Deja se încep articole în presa din Franța că sunt prea multe locuri pentru Europa la Cupa Mondială și locul României trebuie dat unei echipe din America de Sud.
R15: Ce planuri ai cu echipa de club anul acesta?
Andrei Mahu: Pentru anul acesta ne dorim să intrăm în playoff. Sunt câteva favorite, dar dintre toate 14 sunt doar meciuri grele. Pentru că anul trecut am fost aproape și să ajungem cât mai sus, poate chiar promovare.
R15: Ai ratat prima etapă din Nationale și întâlnirea cu Antonescu? Vei reveni în etapa a doua?
Andrei Mahu: Din păcate m-am accidentat la cot, mi-am dorit tare să joc meciul acesta dar echipa medicală nu mi-a permis. Îmi doream tare să joc, pe lângă Antonescu, mai erau 4-5 colegi de la Perpignan și era un joc mai special pentru mine. Sper să prind returul. Revin săptămâna aceasta și am meci cu echipa lui Horvat și Buruiană.
R15: Care este nivelul acestei competiții din punctul tău de vedere?
Andrei Mahu: Nivelul competiției a crescut brusc în ultimii trei ani, mai ales după problemele financiare din Anglia. Foarte mulți jucători buni au venit în Franța. Foarte mulți de nivel de top și cei din Top 14 au ajuns și în ProD2 și aici în Nationale. La primele 5-6 echipe nivelul este ca în ProD2. Este o competiție foarte strânsă. Cum au arătat și primele echipe, au fost trei victorii în deplasare, a fost doar un scor mai mare, în fiecare meci se joacă, nu poți lăsa garda jos în niciun meci. Sunt o sumedenie de jucători cu experiență din Top 14 sau experiență internațională, am colegi care joacă în naționala Spaniei, Portugaliei sau foști internaționali georgieni.

R15: Ai jucat în România, Italia, Rusia, Anglia și de patru ani ești în Franța. Prima oară la Perpignan și acum la Massy. Care a fost cea mai bună experiență a ta? Și care crezi că este campionatul care ți s-a potrivit cel mai bine?
Andrei Mahu: Nu poți compara Rusia cu Franța sau Anglia, mai degrabă cu România. Cred că cel mai bine mă simt în campionatul francez, din cauza gabaritelor, se joacă mult pe grămadă, pe când în Anglia sau Italia era totul mult mai dinamic. Mi se potrivește mai mult Franța, pentru că se joacă pe grămadă mult și trebuie să fii puternic în contact, moluri sau grămezi, ceea ce cred că sunt punctele mele forte. Perpignan a fost probabil cea mai frumoasă experiență. Din păcate, în al doilea sezon am avut câteva accidentări, inclusiv cea din România, dar asta e viața, mergem mai departe. Acum cu regulile JIFF este foarte greu, din păcate, în Franța, iar cu venirea jucătorilor din Anglia, concurența este foarte foarte mare.
R15: La ce să ne așteptăm de la meciurile test din noiembrie?
Andrei Mahu: Sper să ne reunim toți, și când spun toți, mă refer chiar la toți. Meciurile test se suprapun și cu meciuri din campionat și va trebui să discutăm cu clubul să fim prezenți la toate 3 sau măcar la 2 și să arătăm fața noastră adevărată, pentru că după rușinea din vară, trebuie un răspuns ca echipă și sper să revenim la nivelul nostru. Trebuie să venim toți, să schimbăm atitudinea, pentru că sunt meciuri decisive pentru tragerea la sorți la Cupa Mondială. Sper să fiu în formă și sper ca toți să fie bine. Sper să facem o figură frumoasă.

R15: Te pregătești pentru Cupa Mondială din 2027?
Andrei Mahu: Este departe încă. Mi-am făcut planuri pentru Cupa Mondială trecută și e o chestie mai dură pentru mine. Mă focusez pentru campionat dar vreau să vin și la națională. Avem niște datorii de returnat, însă mă concentrez să fiu în formă, să fiu la nivelul meu optim. Să mă ferească Dumnezeu de accidentări și să fie totul bine. E un obiectiv, însă e departe, dar e de muncit și vreau să mă mențin cât mai mult în formă.
R15: Este Rugby World Cup 2027 o încununare a carierei tale internaționale?
Andrei Mahu: Ar fi o încununare. Până atunci este mult, sunt mulți factori care nu depind de mine, nu îmi fac planuri, mai ales după experiența din ciclul trecut fiindcă a fost cum a fost. Sper să fiu la nivelul echipei și dacă pot pune umărul să ducem țara cât mai departe. Și dacă ar fi să fie, să nu fim ciuca bătăilor și vreau să facem o figură frumoasă și să ieșim cu capul sus de pe teren.
Echipe din carieră:
- SCM Rugby Timișoara (2013 – 2014)
- Zebre Parma (2014 – 2015)
- Rugby Lyons Piacenza (2015 – 2016)
- Krasny Yar Krasnojarsk (2017 – 2020)
- London Irish (2020 – 2021)
- Union Sportive Arlequins Perpignan (2021 – 2023)
- Rugby Club Massy Essonne (2023 – 2026)

