Zilele acestea are loc, la Londra, sub egida World Rugby, o reuniune de o importanță majoră („Shape of the Game”) pe tema evoluției regulamentului de joc al sportului cu balonul oval.

Potrivit L’équipe (principalul cotidian sportiv francez, renumit în lumea întreagă), la aceasta întâlnire „la înălțime” participă președinții federațiilor, dar și reprezentanți ai arbitrajului națiunilor majore ale rugbiului mondial.

Două tabere majore cu viziuni diametral opuse, se înfruntă în aceste dezbateri; nordiștii-conservatori (Franța cu un aliat-surpriză, Africa de Sud) vs sudiștii-reformatori (Noua-Zeelandă și Australia), fiecare dintre ele avansând argumente valabile în favoarea pozițiilor pe care le apără.

Una din principalele teme de dezbatere este grămada ordonată (“inima rugbiului”), sudiștii militând insistent spre o limitare a acestui element fundamental, în timp ce francezii si sud-africanii se opun, estimând că grămada este esența rugbiului. Așa cum Mathieu Raynal, șeful arbitrajului francez o afirma zilele trecute, grămada permite creerea spațiilor pe teren, datorită numărului ridicat de rugbiști implicați (18 jucători) într-un perimetru relativ restrâns și in acelasi timp, necesită implicarea unor profile variate de sportivi (înalți, scunzi, atletici sau supraponderali).

Neutralizarea acestori încleștări ar însemna deci, o apropiere netă de Sevens (rugby in 7), unde nu întâlnim decât jucători cu profil de treisferturi și în cel mai bun caz, linia III-a, datorită grămezilor simulate și a spațiilor generoase pe teren. Cealaltă tabără (sudiștii) avansează argumentul extinderii și dezvoltării rugbiului catre noi teritorii, grație unui joc mai rapid, mai dinamic, cu mai puțini timpi-morți.

În prezent, timpul efectiv de joc al unui meci de rugby de nivel ridicat se situează în jurul a 35-40 minute din totalul de 80 minute, cât durează un meci, conform regulamentelor de joc.
În fine, un alt subiect clivant, care se află pe ordinea de zi a acestor dezbateri este reprezentat de eliminările definitive sau mai informal spus, cartonașul roșu.

Neo-zeelandezii (alături de australieni), care au pierdut ultima finală de cupă mondială din Franța, contra Africii de Sud, cu 11 la 12, jucând cu un om în minus încă din minutul 27, insistă pentru abandonarea cartonașului roșu în forma sa tradițională. Ei propun instaurarea definitivă (testată deja în ultimii ani la anumite competiții) a eliminărilor temporare de 20 de minute, combinate cu înlocuirea jucătorului sancționat, păstrând folosirea “roșului” de către arbitrii exclusiv pentru gesturi extreme (mușcături, agresiuni fizice cu pumnii sau cu picioarele).

Francezii, prin vocea lui Mathieu Raynal (fost arbitru de finale de Top 14), argumentează că gesturile de violență extremă, pentru care ar urma să fie folosită în mod exclusiv, eliminarea definitivă, sunt foarte rare și că în momentul de față “roșul” are un rol decisiv în limitarea gesturilor periculoase  pentru integritatea fizică a jucătorilor (placaje înalte).

În plus conform statisticilor, o echipă care rămâne cu un om în minus pe teren, nu pierde sistematic meciul, în 40% dintre cazuri acestea reușind totuși să se impună. Un meci celebru cu o asemenea desfășurare a fost  finala Top 14 din 2016, de pe Camp Nou (Barcelona), câștigată în 14 oameni (eliminarea lui Maxime Machenaud în minutul 19) de Racing 92 (cu Dan Carter pe teren) cu scorul de 29 la 21 contra lui Toulon.

Rămâne de văzut ce decizii se vor lua și care dintre cele două forțe va avea câștig de cauză, dar cert este că în cazul în care aceste schimbări de regulament ar avea loc, am asista la o adevărată revoluție a rugbiul mondial.