În a doua partidă a etapei a patra a Ligii de Rugby Kaufland, sâmbătă dimineața, CS Rapid București (2) se deplasează în Moldova, unde va întâlni pe nou-promovata RC Gura Humorului (7).
Rapidiștii pleacă, în mod cert, cu prima șansă în această înfruntare contra celor de la Gura Humorului, o nou-promovată care redescoperă în acest sezon, primul eșalon al rugbyului autohton, neputând pentru moment, rivaliza cu celelalte formații, clar mai experimentate și mai valoroase.
Vișiniii sunt în acest moment, după liderul CS Dinamo, echipa în formă a acestui debut de sezon, reușind până acum să câștige ambele meciuri disputate, 13 la 7 contra Stelei (în Ghencea) și 48 la 12 contra Universității Cluj, etapa trecută pe terenul Griviței.
De partea cealaltă, gazdele, așa cum era de așteptat, au un început de sezon foarte dificil, aceștia pierzând ambele partide disputate până acum, la scoruri-fluviu, 12 la 71 acasă contra lui CS Dinamo și 3 la 90 la Timișoara.
Vasile Balan, CS Rapid: „Abordăm meciul cu Gura Humorului cu maximă seriozitate. Nu ne lăsăm influențați de statutul lor de echipă abia promovată și vrem să le arătăm respect prin modul în care tratăm această partidă.
Ne bucură faptul că tot mai mulți oameni vin la stadion și ne dorim să le oferim un spectacol pe măsură.
Ne așteptăm la un început de meci echilibrat, însă diferența de experiență ar putea face diferența pe parcurs. Pentru noi este esențial să respectăm strategia și proiectul de joc, astfel încât să ne pregătim cât mai bine pentru provocările următoare.„
Ciprian Nichitean, RC Gura Humorului: „Plecăm cu șansa a doua pe hârtie, dar cu o dorință imensă de a demonstra ca rugbyul se joacă cu inima și se pot realiza multe, sperăm să facem un meci bun și să ieșim toți sănătoși de pe teren.”
Componența echipelor:
RC Gura Humorului
1.Mihai Hodeniuc, 17.Sonatane Kaufusi, 3.Alexandru Davidoiu (cpt.); 4.Ciprian Hostiuc, 5.Sebastian Rusu; 19.Dragos Bejan, 7.Adrian Varvaroi, 25.Feofaaki Holoia; 29.Andrei Petrisor, 10.Mihai Daraban; 11.Alexandru Bandol, 12.Daniel Varvaroi, 8.Sean Morrell, 14.Ioan Antonesi; 15.Ciprian Nichitean.
Rezerve:
2.Leonard Gavriliu, 23.Calin Clim, 18.Melvin Mumbi, 26.Alexandru Donica, 6.Alexandru Ucrainet, 21.Marian Popescu, 22.Robert Semirea, 9.Narcis Vasilovici.
Antrenori:
Sean Brian Morell – antrenor principal
Andrei Varvaroi – antrenor secund
CS Rapid
1.Joji Sikote, 2.Adrian Radu, 3.Vasile Balan; 4.Logan Weidner, 5.Andrei Toader; 6.Andrei Andreica, 7.Matthew Tweddle (cpt.), 8.Razvan Pasnicu, 9.Rares Mirzac; 10.Gabriel Jipa, 11.Silviu Mircea; 12.Daniel Siraciov, 13.Tristan Uys, 14.Stefan Nedelcu, 15. Marian Ispir.
Rezerve:
16.Ionut Spiridon, 17.Alexandru Savin, 18.Masiu Fehoko, 19.Virgil Ghenea, 20.Iulian Melinte, 21.Vlad Croitoru, 22.Ioan Cojocariu, 23.Alexandru Prescura.
Antrenori:
Horea Hîmpea – antrenor principal
Marcel Mihalache, Florin Vlaicu – antrenori secunzi
Meciul va fi condus de o brigadă de arbitri formată din:
- Central: Andrei Gheorghe (București)
- Asistent AA1: Teodor Rotaru (Gradistea)
- Asistent AA2: Sorin Cristache (București)
- Nr. 4: Luca Geamanar (Gura Humorului)
Partida se va disputa pe stadionul Tineretului (Gura Humorului), începând cu ora 11:00 și nu va fi televizată.
Programul complet al acestei etape a patra a LRK este următorul:
CS Universitatea ELBI Cluj stă.
Vineri 17 aprilie ora 15:00 (în direct pe TVR Sport):
SCM USV Timișoara 23-24 CS Dinamo București (stadion Gheorghe Rașcanu)
Sâmbătă 18 aprilie:
ora 11:00 – RC Gura Humorului vs CS Rapid București (stadionul Tineretului)
ora 13:00 – CSM Știința Baia Mare vs CSA Steaua București (stadion Arena Zimbrilor)
Clasamentul Ligii de Rugby Kaufland (LRK) înaintea acestei partide arată astfel:
- CS Dinamo București – 4 meciuri – 19 puncte.
- CS Rapid București – 2 meciuri – 9 puncte.
- SCM USV Timișoara – 2 meciuri – 6 puncte.
- CSA Steaua București – 2 meciuri – 6 puncte.
- CSM Știința Baia Mare – 1 meci – 0 puncte.
- CS Universitatea ELBI Cluj – 3 meciuri – 0 puncte.
- RC Gura Humorului – 2 meciuri – 0 puncte.

