Jucătorul român s-a accidentat în meciul cu Rugby Club Bassin D’Arcachon, fosta echipă a lui Macovei și Hartig. El și-a rupt tendonul flexor de la degetul inelar și a avut nevoie de intervenție chirurgicală.
Sezonul sportivului nostru s-a încheiat, fiind nevoit să stea departe de teren pentru cel puțin 3 luni.
Echipa sa a pierdut partida, dar Melinte reușise șase puncte până când s-a accidentat.
„Eram în apărare, m-am agățat cu mâna de jucătorul advers și mi-a rămas degetul blocat în tricoul lui. Operația a decurs foarte bine. Urmează o perioadă de recuperare și răbdare. Sper ca în 2 luni jumătate să revin în antrenamente 100% și la 3 luni să pot juca”, a declarat Melinte, în exclusivitate, pentru R15.ro.
La Premiile R15, Ionel Melinte a fost ales de fani, Cel mai bun jucător de rugby 7 și Cel mai bun jucător român în străinătate și era unul dintre cei mai în formă conaționali ai noștri.




