AcasăNaționalLRK - Etapa a 7-a: Graure aduce victoria lui Dinamo în derby....

LRK – Etapa a 7-a: Graure aduce victoria lui Dinamo în derby. Timișoara și Baia Mare se impun clar.

Pulbicat pe:

spot_img

Etapa a 7-a a Ligii de Rugby Kaufland, disputată în acest weekend, a debutat cu victoria lui CS Dinamo, în derbyul cu CS Rapid și s-a încheiat cu triumfurile clare ale timișorenilor și băimărenilor în meciurile contra ultimelor două clasate.

(1) CS Dinamo București 24-12 CS Rapid București (4) – stadion Florea Dumitrache

Partida cea mai interesantă a etapei a fost, așa cum era de așteptat, derby-ul bucureștean dintre liderul autoritar, neînvins, cu victorii pe linie, CS Dinamo și revelația, CS Rapid, ajunsă între timp pe locul al patrulea, după un început de sezon în care urcase până pe locul al doilea.

După un început de meci echilibrat, de tatonare al celor două echipe, gazdele au deschis scorul în minutul 18, prin pilierul Cosmin Manole, mijlocașul la grămadă Jondre Williams reușind transformarea și scorul devenea de 7 la 0 pentru Dinamo.

Rapidiștii au dat o replică consistentă, dar fără să reușească revenirea pe tabelă, întrucât tot gazdele au reușit să înscrie, de această dată prin centrul Paul Graure, transformarea fiind ratată. 12 la 0.

Scorul la pauză avea să fie de 12 la 3, uvertura rapidistă, Ștefan Cojocariu reușind să transforme, cu precizie, o lovitură de pedeapsă.

Repriza a doua s-a reluat cu gazdele la conducere, care au mai reușit să înscrie o dată, prin aripa Staniago Werkalec, de această dată eseul fiind transformat de același Jondre Williams.

Intrarea lui Marian Ispir în locul lui Cojocariu s-a dovedit inspirată, întrucât uvertura a reușit să transforme trei lovituri de pedeapsă care au permis rapidiștilor să revină periculos pe tabelă, la 19 la 12.

Până la final, dinamoviștii au mai reușit și un al patrulea eseu prin același Graure, uvertura Freddie Burns ratând însă cele două puncte suplimentare, după ce a lovit stâlpul.

Scor final 24 la 12 pentru CS Dinamo, care încheie faza turului cu 6 victorii din tot atâtea meciuri și cu doar un singur meci fără punct bonus ofensiv, cel de la Timișoara. Rapidul a făcut din nou un joc foarte bun, dar se înclină pentru al treilea meci consecutiv, împotriva celor 3 granzi din fruntea clasamentului.

Omul Meciului: Mihai Graure (Centru treisferturi – CS Dinamo București).

(7) RC Gura Humorului 9-95 CSM Știința Baia Mare (3) – stadion Tineretului

CSM Știința Baia Mare (3) a avut o deplasare facilă, pe terenul promovatei RC Gura Humorului (7), care i-a permis să „facă plinul” de încredere și să urce pe locul al treilea, înaintea deplasării de vineri de la Timișoara.

Băimărenii au luat în serios adversarul, în ciuda diferenței foarte mari de experiență și de valoare, reușind să conducă cu 45 la 6 încă de la pauză. Repriza secundă s-a desfășurat după aceleași coordonate, campionii en-titre reușind să se impună clar cu scorul final de 95 la 9.

Dacă gazdele au reușit cele nouă puncte în urma a trei lovituri de pedeapsă, dintre care două reușite de uvertura Daraban și una de Nichitean, oaspeții au reușit nu mai puțin de 15 eseuri, dintre care trei reușite de omul meciului Wamalwa, două de Pop, alte două de Sikuea și câte unul de Tomane, Ahokovi, Immelman, Grămadă, Popoaia, Beleca, Sălceanu și Schutz. 10 dintre eseuri au fost transformate de Kisting (6), Pop (3) și Faka’osilea.

Pentru nou-promovată, contactul cu elita rugbyului românesc continuă să fie unul dificil, dar cu siguranță acest prim sezon este unul de acomodare și de adaptare la prima ligă. De partea cealaltă, CSM continuă seria victorioasă și se pregătește pentru meciul de la Timișoara, într-o partidă cu miros de revanșă, în urma Supercupei României, pierdută în debutul sezonului, la Cluj, în fața bănățenilor.

Omul Meciului: Michael Wamalwa (Aripă – CSM Știința Baia Mare).

(2) SCM USV Timișoara 90-5 CS Universitatea ELBI Cluj (6) – stadion Gheorghe Rășcanu

În fine, în cealaltă partidă de sâmbătă dimineața, SCM USV Timișoara (2) a primit replica Universității Cluj (6), pe stadionul Gheorghe Rășcanu, într-o altă întâlnire dezechilibrată, care s-a desfășurat după același tipar cu cea de la Gura Humorului.

Gazdele au controlat în integralitate meciul, conducând cu 45 la 5 la pauză, oaspeții reușind un eseu de onoare, prin Marin, care avea să fie singura lor reușită pe tabela de marcaj din această partidă.

În actul secund, timișorenii au reușit să mai înscrie încă 45 de puncte, scorul final fiind fără drept de apel, 90 la 5.

Festivalul ofensiv al bănățenilor a cuprins nu mai puțin de 14 eseuri, câte două pentru Archvadze, Bălan, Boldor, Neagu, Ciurciun și Simionescu și câte unul pentru Chibuwe, Altinok, Perici și Mureșan.

Timișorenii își continuă revenirea de formă, declanșată în urma înfrângerii din etapa a 4-a, pe teren propriu, 23 la 24, contra lui CS Dinamo, și leagă astfel o a treia victorie consecutivă care o instalează pe poziția a doua din clasament, la 9 puncte în spatele liderului CS Dinamo, dar cu un meci mai puțin jucat.  

Omul Meciului: Robert Murariu (Linia a III-a – SCM USV Timișoara).

Clasamentul Ligii de Rugby Kaufland (LRK) după șapte etape disputate arată astfel:

  1. CS Dinamo București – 6 meciuri – 29 puncte.
  2. SCM USV Timișoara – 5 meciuri – 20 puncte.
  3. CSM Știința Baia Mare – 5 meciuri – 19 puncte.
  4. CS Rapid București – 6 meciuri – 15 puncte.
  5. CSA Steaua București – 5 meciuri – 6 puncte.
  6. CS Universitatea ELBI Cluj – 6 meciuri – 5 puncte.
  7. RC Gura Humorului – 5 meciuri – 0 puncte.

Etapa următoare, cea de-a opta se va desfășura weekend-ul viitor și va programa meciurile următoare:

Vineri 22 mai – ora 15:00 (în direct pe TVR Sport): 

(2) SCM USV Timișoara vs CSM Știința Baia Mare (3) – stadion Gheorghe Rășcanu

Sâmbătă 23 mai:

ora 11:00 – (6) CS Universitatea ELBI Cluj vs CSA Steaua București (5)– stadion Iuliu Hațieganu

ora 12:00 – (1) CS Dinamo București vs RC Gura Humorului (7) – stadion Florea Dumitrache

CS Rapid București (4) stă.

Ultimele articole

România Sevens Masculin și Feminin vor participa la etapa de Rugby Europe Trophy de la Makarska.

Echipele naționale masculine și feminine de rugby în 7 ale României vor participa în...

Circuitul Național de Minirugby 2026: Etapa Finală „U”14 se va desfășura la Baia Mare

Etapa Finală a Circuitului Național de Minirugby 2026 pentru categoria Copii "U"14 (născuți în...

Ionel Melinte și-a prelungit contractul cu Union Barbezieux Jonzac

Clubul de Fédérale 1, Seria 1, Union Barbezieux Jonzac, clasat pe locul 10 în...

Adrian Moțoc ales în echipa ideală a sezonului din Nationale

Midi Olympique, prestigioasa publicație franceză bi-săptămânală orientată 100% către rugby, a dezvăluit astăzi echipa...

Din aceeaşi categorie

România Sevens Masculin și Feminin vor participa la etapa de Rugby Europe Trophy de la Makarska.

Echipele naționale masculine și feminine de rugby în 7 ale României vor participa în...

Circuitul Național de Minirugby 2026: Etapa Finală „U”14 se va desfășura la Baia Mare

Etapa Finală a Circuitului Național de Minirugby 2026 pentru categoria Copii "U"14 (născuți în...

Ionel Melinte și-a prelungit contractul cu Union Barbezieux Jonzac

Clubul de Fédérale 1, Seria 1, Union Barbezieux Jonzac, clasat pe locul 10 în...