AcasăEditorialProfil: Nicolae Frățilă

Profil: Nicolae Frățilă

Pulbicat pe:

spot_img
Data nașterii:25.10.1997
Ocupație: Fizio-kineto-terapeut
Locul nașterii: Focșani
EXPERIENȚĂ
La nivel național, am fost delegat inclusiv la o finală mică de campionat în 2023.
La nivel internațional, am fost implicat în:
– finala mică Rugby Europe Men’s 7s Trophy (2023)
– finala Rugby Europe U18 (2024)
– turneul World Rugby U20 Trophy (2024)
– competiții precum Super Cup, Rugby Europe Championship (7s și 15s)

Am 27 de ani și am început arbitrajul la finalul anului 2016. De atunci, am oficiat în mod constant în competițiile interne și internaționale, căutând mereu să progresez și să mă dezvolt profesional.
Am absolvit Kinetoterapia la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (2016 – 2019), iar ulterior am urmat un master în Nutriție în cadrul aceleiași universități (2019–2021). În prezent lucrez ca fiziokinetoterapeut în secția de terapie intensivă a unui spital universitar din București.
Visez la un rugby românesc în care performanța vine din merit, munca este respectată, iar deciziile sunt transparente și asumate. Cred că putem face pași importanți dacă reușim să punem mai des interesul jocului mai presus de orgolii sau interese personale.

Nicolae Frățilă

Ultimele articole

Béziers, în doliu, după decesul brutal al unui tânăr pilier.

Întreaga suflare a rugby-ului mondial este în doliu după decesul lui Luqobo Makwedini, un...

Clasamentul mondial: Anglia și Scoția fac rocada. Spania urcă 4 locuri. România rămâne pe 22.

World Rugby, instanța supremă a rugby-ului mondial, a dat publicității astăzi, clasamentul mondial actualizat...

Will Jordan intră în istoria All Blacks

Will Jordan a devenit cel mai bun marcator de eseuri din istoria All Blacks...

Pro D2: Talonerul Ștefan Buruiană s-a transferat la Narbonne

Așa cum se vehicula încă din urmă cu mai bine de o lună, internaționalul...

Din aceeaşi categorie