Saracens (6) a demolat-o ieri după-amiază, în deplasare, pe Sale Sharks (7), cu un neverosimil scor de 85 la 19, într-un meci contând pentru etapa a 13-a din Premiership Rugby.
Băieții lui Mark McCall nu au avut nicio dificultate în acest meci, care, teoretic, trebuia să fie unul echilibrat, dat fiind că cele două echipe erau vecine de clasament și dispun de efective de calitate, chiar dacă Sale Sharks are numeroși accidentați în acest moment.
Saracens a înscris nu mai puțin de 13 eseuri, în acest meci încheiat cu un scor-fluviu, 85 la 19, iar dacă opt dintre eseuri au fost înscrise de autori diferiți (Segun, Willis, Carré, Burke, Bracken, Michelow, Malins și Earl), aripa de doar 19 ani, Noah Caluori, a marcat cinci eseuri în această partidă, el fiind, evident, ales omul meciului. Ceea ce este cu adevărat excepțional este faptul că Noah a mai reușit o dată această performanță, în acest sezon, și tot împotriva lui Sale Sharks, victima sa favorită, în meciul tur de pe 18 octombrie 2025, când Saracens a câștigat cu 65 la 14 si Noah a înscris cinci dintre cele nouă eseuri ale echipei sale.
La finalul partidei, directorul de rugby al lui Saracens, Mark McCall (58 ani) a declarat despre aripa sa:
„Performanța lui Noah, inclusiv abilitatea lui de marca eseuri, a arătat cât de greu de oprit este când are mingea, pe lângă modul în care finalizează fazele. Câteva dintre eseurile lui au necesitat execuții de finețe, iar în jocul aerian a fost de asemenea redutabil”
Aceste performanțe individuale excepționale ale lui Noah Caluori îl recomandă, fără îndoială, drept un jucător de urmărit și o posibilă soluție pentru selecționerul Steve Borthwick. Acesta îl urmărește îndeaproape, întrucât l-a convocat deja ca „jucător de perspectivă” pentru a pregăti meciurile-test din noiembrie anul trecut.

