Astăzi este programată ultima etapă de Pro D2, cea de-a 30-a, în care vom vedea pe teren doi rugbiști români. Dacă majoritatea echipelor vor mai juca doar pentru fani în această ultimă rundă, două echipe din subsol se vor lupta până în ultimul minut pentru a evita barajul la retrogradare.
Carcassonne (16), prima echipă retrogradată, încă din urmă cu două etape, la care Marius Iftimiciuc va fi titular în linia a II-a, are o deplasare dificilă pe terenul bascilor de la Biarritz (14), care au nevoie disperată de victorie pentru a evita locul de baraj, ocupat înaintea acestei etape de Mont-de-Marsan (15).
Brive (6), care și-a asigurat prezența în play-off, joacă în această rundă, pe teren propriu, cu Nevers (13), cu speranța infimă de a termina pe un loc care să îi permită să joace acasă barajul. Pentru ca acest lucru să se întâmple, are nevoie ca atât Oyonnax (5), cât și Valence-Romans (4), să se încurce în această etapă.
Meci interesant la poalele Alpilor, la Grenoble (8), unde gazdele își vor lua rămas-bun de la suporteri cu un duel împotriva redutabilei Colomiers (2), care nu are voie să facă pas greșit pentru a-și păstra poziția a doua, sinonimă cu o calificare directă în semifinale.
Într-un duel al cluburilor la care evoluează români, Oyonnax (5), din al cărui staff face parte Valentin Ursache, dă piept, pe teren propriu, cu Stade Aurillacois (11), echipă antrenată de Romeo Gontineac, într-un meci în care gazdele au mai mare nevoie de victorie pentru a juca play-off-ul pe teren propriu.
Dax (9), echipă scăpată de griji, la care pilierul Thomas Crețu este anunțat titular, are o deplasare foarte dificilă pe terenul liderului Vannes (1), care are asigurată prima poziție, dar care va dori să își încânte suporterii la acest ultim meci pe teren propriu din faza regulată.
Soyaux-Angoulême (10), contra lui AS Béziers (11), este un alt meci al cluburilor la care evoluează români, dar nici linia a III-a Adrian Mitu, la gazde, nici centrul Taylor Gonțineac, la oaspeți, nu vor fi pe teren în această partidă. Marius Tincu, antrenorul pachetului de înaintare de la Béziers, va fi pe bancă la acest ultim meci al sezonului, în care oaspeții au scăpat de grijile retrogradării după victoria din etapa trecută contra lui Biarritz.
Mont-de-Marsan (15), la care Gheorghe Gajion nu va evolua, fiind în continuare accidentat, este obligată să câștige pe teren propriu contra lui Agen (7) și, în același timp, să aștepte un pas greșit al lui Biarritz (14). În caz contrar, galben-negrii vor fi nevoiți să joace un baraj cu finalista din Nationale pentru a rămâne și anul viitor în Pro D2.
În fine, cel mai interesant meci al etapei este cel dintre Valence-Romans (4) și Provence Rugby (3), cele două echipe luptând pentru a-și păstra pozițiile actuale, care le oferă confortul de a juca play-off-ul pe teren propriu, dar și pentru un eventual loc 2, în cazul în care Colomiers se încurcă la Grenoble.
Programul complet al etapei a 30-a este următorul:
Vineri 15 mai – ora 22:00
(14) Biarritz vs US Carcassonne (16)
(6) Brive vs Nevers (13)
(8) Grenoble vs Colomiers (2)
(5) Oyonnax vs Stade Aurillacois (11)
(1) Vannes vs Dax (9)
(10) Soyaux-Angoulême vs AS Béziers (12)
(15) Mont-de-Marsan vs SU Agen (7)
(4) Valence-Romans vs Provence Rugby (3)
Clasamentul PRO D2, înaintea acestei ultime etape se prezintă astfel (la echipele în îngroşat joacă rugbiști români):
1. Vannes – 111 p.
2. Colomiers – 90 p.
3. Provence Rugby – 88 p.
4. Valence-Romans – 84 p.
5. Oyonnax – 82 p.
6. Brive – 79 p.
7. SU Agen – 72 p.
8. Grenoble – 62 p.
9. Dax – 55 p.
10. Soyaux-Angoulême – 55 p.
11. Stade Aurillacois – 53 p.
12. Béziers – 53 p.
13. Nevers – 52 p.
14. Biarritz – 49 p.
15. Mont-de-Marsan – 46 p.
16. Carcassonne – 35 p.

