Potrivit Rugby Pass, Federația Spaniolă de Rugby a anunțat că echipa națională se va deplasa în Marea Britanie pentru a înfrunta Țara Galilor într-un meci de pregătire pentru Cupa Mondială de Rugby 2027 din Australia. Cele două echipe s-au întâlnit o singură dată până acum, în 1994, când galezii au câștigat categoric cu 54-0 pe stadionul Complutense din Madrid.
După 30 de ani, Spania va participa din nou la Cupa Mondială și acest meci de pregătire face parte dintr-o serie de teste menite să întărească echipa.
În ultimele sezoane, Spania a întâlnit echipe de top precum Anglia A, Irlanda XV și Argentina, ultima echipă de rang mondial care le-a fost adversar în vara lui 2023. Federația consideră că întâlnirile cu națiunile de prim rang vor ajuta echipa să se pregătească pentru Cupa Mondială din Australia de anul viitor.
Deși au terminat pe locul 3 în Rugby Europe Championship (REC), învingând România la Leganés, în finala mică, cu scorul de 29-23, spaniolii sperau la mai mult, dar Portugalia, care avea să câștige REC, le-a năruit speranțele (26 la 7) la o finală pe teren propriu, contra Georgiei.
În ciuda acestui eșec, Federația Spaniolă rămâne fermă pe obiectivul de a obține „rezultate solide în competițiile mari pentru a crește impactul rugby-ului” în Spania, punând accent pe fiecare fereastră internațională disponibilă.
Planul de pregătire din 2026 cuprinde meciurile din Nations Cup, cu națiuni din Tier-2, în vară contra Canadei, Statelor Unite și Tonga, urmate în toamnă de confruntări cu Uruguay, Chile și Samoa.
La Cupa Mondiala de anul viitor, Leii vor evolua în grupa C, împotriva Argentinei, a statului Fiji și a Canadei, având ca scop nu doar o primă victorie, ci chiar calificarea în optimile de finală.

