AcasăInternaționalTop 14: După Damian Penaud și Maxime Lucu, urmează Louis Bielle-Biarrey ?

Top 14: După Damian Penaud și Maxime Lucu, urmează Louis Bielle-Biarrey ?

Pulbicat pe:

spot_img

Union-Bordeaux-Bègles, campioana Europei en-titre și proaspăt calificată pentru semifinale, după ce duminica trecută a învins cu 30 la 15 rivala Stade Toulousain, se activează și în culise, unde are ca prioritate prelungirea contractelor pieselor de bază din angrenajul echipei. După Damian Penaud și Maxime Lucu, urmează Louis Bielle-Biarrey?

Astfel, după ce în vara trecută au prelungit contractul aripii (sau mai nou centrului) internațional Damian Penaud (29 ani, 1,92 m) până în 2028 și mai recent, al căpitanului Maxime Lucu (33 ani, 1,77 m) până în 2029, conducerea clubului va ataca un dosar sensibil … Este vorba despre prelungirea contractului superstarului Louis Bielle-Biarrey (22 ani, 1,84 m), ales pentru al doilea an la rând cel mai bun jucător al Turneului celor Șase Națiuni (6 Nations) și care este totodată al șaselea cel mai bun marcator din istoria echipei naționale a Franței, cu 29 de eseuri înscrise în doar 27 de selecții. Louis evoluează la Bordeaux din 2021, unde a adunat 86 de prezențe, reușind să înscrie 57 de eseuri, statistici cu adevărat impresionante, mai ales luând în considerare vârsta fragedă.

Contractul actual al lui Louis Bielle-Biarrey cu Union-Bordeaux-Bègles expiră în vara anului 2027, iar începând cu luna iulie acesta ar putea să poarte negocieri cu alte echipe interesate și nu sunt puține la număr … Printre numele grele cele mai importante, interesate de aripa lui Bordeaux si a Franței, putem aminti Section Paloise, Stade Français și Racing Club Toulonnais, dar și cluburi engleze, astfel că cei de la Bordeaux vor trebui să se miște repede.

Totuși, din informațiile din presa franceză, un acord cu clubul actual ar trebui să fie găsit în cel mai scurt timp, fără îndoială, cu o revalorizare salarială pe măsura talentului și aportului aripii supersonice.

Ultimele articole

Béziers, în doliu, după decesul brutal al unui tânăr pilier.

Întreaga suflare a rugby-ului mondial este în doliu după decesul lui Luqobo Makwedini, un...

Clasamentul mondial: Anglia și Scoția fac rocada. Spania urcă 4 locuri. România rămâne pe 22.

World Rugby, instanța supremă a rugby-ului mondial, a dat publicității astăzi, clasamentul mondial actualizat...

Will Jordan intră în istoria All Blacks

Will Jordan a devenit cel mai bun marcator de eseuri din istoria All Blacks...

Pro D2: Talonerul Ștefan Buruiană s-a transferat la Narbonne

Așa cum se vehicula încă din urmă cu mai bine de o lună, internaționalul...

Din aceeaşi categorie

Béziers, în doliu, după decesul brutal al unui tânăr pilier.

Întreaga suflare a rugby-ului mondial este în doliu după decesul lui Luqobo Makwedini, un...

Clasamentul mondial: Anglia și Scoția fac rocada. Spania urcă 4 locuri. România rămâne pe 22.

World Rugby, instanța supremă a rugby-ului mondial, a dat publicității astăzi, clasamentul mondial actualizat...

Will Jordan intră în istoria All Blacks

Will Jordan a devenit cel mai bun marcator de eseuri din istoria All Blacks...